Reteta inghetata!

Ingrediente inghetata de capsuni:

3 galbenusuri
200 ml lapte
400 ml smantana pentru frisca
80 g zahar
200 g capsuni
2 plicuri zahar vanilat
un praf sare

Modul de preparare a retetei:
Capsunile se paseaza cu 50 g de zahar, utilizand un mixer sau blender, si se dau la rece. Galbenusurile se bat cu restul de zahar si un praf de sare, se adauga laptele si se pun pe aragaz, incalzind pana aproape de punctul de fierbere. In acest timp trebuie sa amestecati in permanenta. De asemenea, trebuie sa fiti atent sa nu inceapa sa fiarba. Compozitia de inghetata se raceste apoi se adauga zaharul vanilat. Se lasa cateva ore la frigider, amestecand periodic. Cand este rece, se amesteca impreuna cu smantana si capsunile pasate si se foloseste masina de inghetata pentru a pregati inghetata.

Retete inghetata!

1.Inghetata cu miere si citrice

Ingrediente

  • 2 grapefruit
  • 2 portocale
  • 4 lingurite de miere
  • inghetata (dupa gust)

Mod de preparare

  • Citricele se curata de coaja, seminte si pielite;
  • Se taie in bucati medii;
  • Se pun pe o farfurie si se toarna miere deasupra;
  • Se lasa o jumatate de ora sa intre mierea in fructe, apoi se pun bulgarasi de inghetata deasupra;
  • Se serveste imediat.

2.Inghetata cu afine

Ingrediente

  • 200 g afine
  • 40 g zahar
  • 150 g crema de iaurt
  • 1 ou
  • 2 plicuri zahar vanilat

Mod de preparare

  • Se aleg fructe sanatoase, se spala usor si se paseaza printr-o sita fina;
  • Intr-un castron inalt se bat cu mixerul oul, zaharul si zaharul vanilat, timp de 3 minute;
  • Se continua mixarea, adaugandu-se cate o lingura de piure de afine, cate o lingura de crema de iaurt;
  • Compozitia se toarna in patru forme, care se introduc in congelator cel putin 6 ore;
  • Inainte de servire, se trec formele prin apa fierbinte, se rasyoarna pe o farfurie, se orneaza cu cateva afine intregi si cu o frunza de menta.

3.Inghetata de mere

Ingrediente

  • 1 kg mere
  • 1 lingura zeama de lamaie
  • 100 g zahar

Mod de preparare

  • Merele se spala, se curata de coaja si se dau prin razatoare mica, apoi se stropesc cu zeama de lamaie, se aduga zaharul si se amesteca pana se omogineaza.
  • Pireul de mere obtiunut se pune la congelator pentru 4-5 ore.
  • Cand se doriti sa serviti inghetata, scoateti globulete cu o lingura speciala de inghetata, asezatile intr-o cupa si decoratile cu scortisoara, frisca si stafide, dupa gust.

Inghetata – desertul perfect pentru o vara torida!

Mai e putin si se apropie VARA…Pentru a-i rezista, avem nevoie de aliati care sa ne racoreasca din cand in cand ziua. Dintre acestia, cel mai delicios pare a fi… chiar inghetata. De aceea de aceasta data vom vorbi despre aventurile prin care inghetata a trecut pana sa-si castige savoarea cu care astazi ne incanta simturile.

Scurt istoric:

Din cele mai vechi timpuri, oamenii din Anatolia păstrau gheaţa depozitând-o în crevasele munţilor, pe care le acopereau cu nuiele, sau rogojini. Vara, scoteau mici cantităţi de gheaţă, le puneau în vase, le amestecau cu melasă şi le mâncau.Atunci când zahărul a intrat în viaţa lor de zi cu zi, odată cu descoperirea Lumii Noi, sucurile de fructe şi siropurile au început să fie preparate pentru a fi consumate iarna. Erau şi ele turnate peste gheaţă şi mâncate. Zapada proaspătă, amestecată cu melasă, este şi astăzi consumată în unele părţi din Anatolia. Varietatea cea mai cunoscută şi des asociată cu Turcia, este îngheţata bătută, numita Kahramanmaras. Extrem de densă, este agaţată în cârlige de măcelărie şi tăiată, în porţii, cu cuţitul. Se crede că a fost inventată încă din secolul al XVIII-lea. Ingredientul de bază, cel care îi conferă aroma unică şi o face deosebită de alte tipuri de îngheţată, este salep-ul, obţinut din rădăcina noduroasă a orhideei sălbatice măcinata într-o râşniţă. Kahramanmaras se serveşte în cupe, cornete sau sanviciuri de wafe.

Când Caterina de Medici s-a maritat cu ducele d’Orleans în 1533, a spus că a adus cu ea bucătarii săi italieni. care aveau reţete de sorbeturi şi îngheţate cu diverse arome. O sută de ani mai târziu, Carol I al Angliei, interesat şi el de îngheţată, a oferit o pensie pe viaţă cofetarului său ca să ţina secretă reţeta îngheţatei, astfel ca aceasta să fie o prerogativă regală.

Prima reţetă de îngheţată a apărut în Franţa, în 1674, în “Recueil de curiosités rares et nouvelles de plus admirables effets de la nature” a lui Nicolas Lemery. Reţete pentru sorbet au fost publicate de Antonio Latini, în ediţia din 1694 a “Lo Scalco alla Moderna”. Alte reţete de îngheţată au apărut în ediţia din 1692 a “Nouvelle Instruction pour les Confitures, les Liqueurs, et les Fruits” scrisa de Francois Massialot. Îngheţata preparată după reţetele sale avea însă o textură zgrunţuroasă.

În Italia, îngheţata este încă produsă în casă, ca un desert. Există însă mulţi fabricanţi, cei mai cunoscuţi fiind Corema-Telme, Technogel, Cattabriga, Matrix, Promag. Înainte de perioada în care cornetele de îngheţată au devenit populare în Anglia şi SUA, vânzătorii ambulanţi italieni ofereau îngheţata în mici păhărele, sau învelită în hârtie cerată, cunoscuta sub numele de “hokey-pokey”, termen provenit din italienescul “ecco un poco” (ia puţin).În Regatul Unit, prima reţetă de îngheţată a fost publicată la Londra de Mary Eales, în cartea ei de reţete din 1718.

Îngheţata modernă
În secolul al XVIII-lea, frişca, laptele şi gălbenuşurile de ouă au început să intre în componenţa     reţetelor, rezultând ceea ce se înţelege în zilele noastre prin îngheţată. Ediţia din 1751 a “The Art of Cookery, Made Plain and Easy” de Hanna Glasse prezenta o reţetă de îngheţată de mure. În 1768 a fost publicata “L’Art de Bien Faire les Glaces d’Office” de M. Emy, o carte de bucate dedicată în întregime reţetelor de îngheţată. Îngheţata a fost introdusa în SUA de coloniştii care au adus cu ei reţetele de acasă. În era colonizării, cofetarii, dintre care mulţi erau francezi, vindeau îngheţata în magazinele lor din New York şi alte oraşe. Benjamin Franklin, George Washington şi Thomas Jefferson erau cunoscuţi drept consumatori asidui de îngheţată. După 1830, când s-au răspândit maşinile de îngheţat, aceasta a devenit mai ieftină şi mai uşor de procurat. În 1843, Nancy Johnson a inventat primul răcitor cu gheaţă, de capacitate mică.

Mii de arome

Îngheţata a devenit populară în întreaga lume în a doua jumătate a secolului XX, după ce refrigerarea a devenit un procedeu ieftin, iar salariile au crescut în ţările dezvoltate la nivelul la care oamenii puteau să-şi permită micul lux al cumpărării ei. A fost o adevarată explozie de magazine şi de tipuri de îngheţată. Vânzătorii şi producătorii au început o adevărată competiţie a ofertelor originale şi ieftine. Restaurantele Howard Johnson se numeau ele însele “o lume cu 28 de arome”. Baskin-Robbins ofereau 31 de arome, “câte una pentru fiecare zi a lunii”. Astăzi, compania oferă mai mult de 1000 de varietăţi.        

Îngheţata moale
Un pas înainte a fost apariţia pe piaţă a îngheţatei moi. Un grup de cercetători chimişti (din care a făcut parte şi Margaret Thatchet) a descoperit o metodă prin care se putea dubla conţinutul de aer din îngheţată, fapt ce a permis producătorilor să utilizeze cantităţi mai mici de ingrediente şi, ca atare, să producă la preţuri mai scăzute. Îngheţata a cucerit rapid consumatorii care preferau texturi mai fine şi mai uşoare; astăzi, cei mai mulţi producători utilizează acest procedeu. Anii 1980 au marcat revenirea vechiului tip de îngheţată, mai groasă, vândută sub denumirea de varietăţi “premium”. Produsele de la Ben and Jerry’s, Beechdean, Haagen-Dazs şi Hilton Head Ice Cream intră în această categorie..

Cornetul de îngheţată
“Mrs. Marshall’s Cookery Book”, publicată în 1888, prezintă deja reţete de îngheţată servită în cornete, dar ideea lor este probabil mai veche. Agnes Marshall a fost o celebră scriitoare în domeniul culinar şi a popularizat mult îngheţata. A patentat şi a fabricat un aparat pentru prepararea îngheţatei şi a fost prima persoana care a sugerat lichefierea gazelor pentru a răci îngheţata.
Popularitatea cornetului pentru îngheţată a crescut foarte mult în timpul Târgului Mondial de la St. Louis, din 1904. După legendă, un vânzător de îngheţată, Arnold Fornachou, a rămas fără vase curate, astfel că nu a mai putut vinde îngheţată. Alături de el era un stand de vafe, lipsit cu totul de succes la public, din cauza căldurii. Fabricantul de vafe, emigrantul sirian Ernest Hamwi, s-a oferit să prepare cornete prin rularea vafelor sale, iar noul produs s-a vândut foarte bine şi a fost imediat copiat de alţi vânzători (David Avayou, Abe Doumar etc.)

We <3 chocolate!!

Din pasiune pentru ciocolata…apare si al-2-lea post al meu!Ador sa mananc ciocolata,CLAR!!

Scurt istoric despre ciocolata:

Cand Cristofor Columb s-a intors din Lumea Noua, a adus cu el la curtea regelui Ferdinand si a reginei Isabella a Spaniei o seama de bogatii. Printre altele, boabele de cacao – seminte ale arborelui de cacao utilizate de indienii azteci pentru a prepara o bautura numita “chocolatl” (lichid cald). “Chocolatl” era considerata de catre acestia un dar al zeilor, o bautura divina, care fortifica trupul si lupta impotriva oboselii. Montezuma, imparatul aztec, isi trata oaspetii de seama cu aceasta bautura servita in pocale speciale de ceremonie. Boabele de cacao erau atat de valoroase incat erau utilizate si ca moneda de schimb. Se povesteste, de exemplu, ca puteai cumpara un curcan platind 4 boabe de cacao. In Europa secretul procesarii boabelor de cacao, a aromatizarii cu vanilie si scortisoara, a fost pastrat strict secret timp de peste 100 ani, accesul la ciocolata fiind rezervat curtilor regale si nobilimii. La mijlocul secolului al 19-lea, o companie englezeasca a introdus ciocolata “solida”. Asadar, publicul se putea bucura de ciocolata nu numai ca bautura. Trei decenii mai tarziu, in Elvetia, s-a descoperit ca laptele putea fi adaugat in ciocolata, astfel rezultand un produs nou, numit ciocolata cu lapte.
In timp ciocolata a fost considerata fie un desert delicios, fie medicament, fiind recomandata de medici pentru diferite afectiuni sau ca aliment indispensabil din ratia soldatilor. Simbolistica ciocolatei este legata de devotament, putere, dragoste.

Cateva mituri despre ciocolata:

Cele mai multe mituri despre ciocolata se refera la faptul ca ciocolata ingrasa. Este foarte adevarat ca atunci cand o consumam in cantitati foarte mari ciocolata devine inamicul siluetei, dar nu e atat de grav daca ne rasfatam din cand in cand si savuram o tableta de ciocolata. Ciocolata amaruie e mai bogata in cacao si contine mai putin zahar, asa ca e recomandata celor care tin o dieta. Exista  o gama variata de ciocolata amaruie: bogata in cacao, cu fructe confiate, cu alune, cu stafide.

Se mai spune ca ciocolata da insomnii. Daca o manaci la o ora tarzie, inainte de culcare, poate sa dea o usoara stare de agitatie din cauza cantitatii mari de cacao. In rest nu poate fi considerata o cauza majora a insomniilor de asemenea multa lume spune ca ciocolata accentuaeaza acneea si provoaca herpesul. Este un pic de adevar in aceasta afirmatie. Ciocolata contine un complex activ care are un efect activator asupra virusului herpetic, insa ar trebui sa consumati cantitati uriase pentru ca ciocolata sa provoace acesta afectiune.Un alt mit se refera la faptul ca ciocolata nu este recomandata celor care sufera de afectiuni ale inimii. Singurul adevar se refera la faptul ca ciocolata este un usor excitant, insa in ceea ce priveste continutul de grasimi cicolata are un procent scazut de acizi grasi saturati.

Ciocolata este un aliment care provoaca o stare de bine. Simtim nevoia sa mancam ciocolata pentru ca ea contine un precursor al serotoninei, o substanta care contribuie la starea noastra de fericire. Are efect antidepresiv si linisteste organismul in perioadele solicitante.

Asa ca mancati ciocolata, cu moderatie insa, dar nu va abtineti sa va oferiti o mica pauza de rasfat si placere!

Am pus si o reteta destul de simpla:Tortino de ciocolata (o prajitura de ciocolata)

Ingrediente pentru 4 portii: 100 gr. de ciocolata neagra, 80 gr. de unt, 80 gr. zahar pudra, 20 gr. faina, 2 oua medii, foarte putina sare. 4 forme de aluminiu date cu unt si faina.
Bucatile de ciocolata si cubuletele de unt se topesc in baie marina, amestecand cu o lingura de lemn. Cand compozitia este suficient de omogena, adauga zaharul in ploaie (atentie, altfel se aduna). Continua sa amesteci. Acum iei compozitia de pe foc si o lasi putin sa se raceasca. Dar trebuie sa ramana calduta.Bate ouale cu sarea. Apoi adauga-le in compozitie cu atentie, amestecand continuu cu lingura de lemn. Trebuie sa te asiguri ca se omogenizeaza perfect. Acum, poti cerne faina direct peste compozitie, amestecand continuu.Tapeteaza formele cu putin unt topit si faina (cat e nevoie – dar foarte putin). Varsa crema in fiecare forma pana la jumatate. Asteapta sa se racoreasca compozitia din forme, apoi lasa-le la frigider pentru aproximativ 1 ora.
Acuma vine greul – coacerea: daca in interior vei gasi sau nu ciocolata curgatoare depinde de timpul de coacere.
Preincalzeste cuptorul la 180 – 200 grade. Lasal cam 6 minute, maxim 8 minute in cuptor cuptor. La inceput, crema luceste. Apoi, pe masura ce se coace, va deveni din ce in ce mai mata, si apoi vei vedea ca incepe sa se umfle. Practic nu ar trebui sa astepti mai mult pentru ca daca se va umfla de tot nu vei mai gasi ciocolata curgatoare.Scoate tortinele din cuptor si scoate-le din forma cu multa grija pentru a nu le sfarama. Apoi, taie cu lingurita o bucatica … si va curge ciocolata.
Se poate servi si cu inghetata. Bon appetit!

Unii spun că îngraşă, alţii că produc depresie, alţii că îţi dau energie. Un lucru e clar: nu putem trăi făra ele… IUBIM DULCIURILE.

Criza financiara a afectat, de departe, piete si industrii care altadata promiteau investitorilor numai profituri in crestere si oportunitati de afaceri tot mai mari. Astazi insa, putini sunt cei care se incumeta sa isi riste capitalul, in contextul in care multe afaceri dau faliment sau abia rezista pe piata. Insa, afacerile cu dulciuri sunt unele dintre cele mai bune investitii, la momentul actual.

Dulciurile raman produsele de lux pe care oamenii si le permit si in vreme de criza. In plus, producatorii de dulciuri spun ca stresul provocat de recesiune este chiar un stimulent bun pentru consumatorii de bomboane sau ciocolata. Mai mult, expertii americani considera ca productia de dulciuri este una dintre cele mai rezistente industrii in vremuri de recesiune.Vanzarile de dulciuri s-au majorat, anul trecut, cu 27% fata de incasarile din 2007, ajungand la 318 milioane de euro.

Pe mine m-au atras intotdeauna dulciurile si fiind gurmanda de fel, a inceput incet-incet sa ma atraga arta culinara. De exemplu, niciodata nu am stiut sa prepar o crema de zahar ars si mi se parea prea complicat sa ma iau dupa multitudinea de retete existente. Asa ca, dornica sa invat mereu ceva nou si sa aflu secretele minunatului desert, m-am adresat unui bucatar profesionist.

Cu delicatete si pasiune, acesta a gatit cea mai buna crema de zahar ars pe care am gustat-o in viata mea, iar acum va impartasesc si voua cum a reusit!A masurat 150 de g de zahar tos pentru caramel, a ales 8 oua mari si proaspete, 1 litru de lapte mai gras (gata fiert), 100 de g de stafide mari si frumoase, combinate (negre si galbene).Am observat ca pastra intr-un borcan mare zahar tos cu doua batoane mari de vanilie si nu folosea zahar vaniliat din comert.Intr-un vas a pus stafidele, iar peste ele a turnat doua linguri de apa clocotita si doua linguri de coniac de buna calitate si le-a lasat sa se se odihneasca.Intr-o tigaie mare, dar nu inalta, a pus zaharul pentru caramel intr-un strat uniform si la dat pe flacara mica, mica. Cand a inceput sa se inchida la culoare, a amestecat cu o coada de lingura de lemn, incorporand treptat zaharul. Trebuie evitata arderea acestuia!Caramelul este gata cand tot zaharul este de culoare bruna si incepe sa apara o spuma la suprafata acestuia. A luat apoi oala de pe foc si a miscat-o in asa fel incat zaharul topit sa se intinda uniform pe peretii acesteia si a dat-o la racit!Intr-un vas inalt se pun cele 8 oua si se adauga treptat 200 de grame de zahar cu vanilie, pana se ingroasa si se incorporeaza perfect. Apoi se pune laptele rece, amestecand continuu.Aceasta crema se pune in vasul cu zahar ars si deasupra se toarna stafidele aromate cu coniac. Vasul se pune in bain marie la cuptor, apa trebuind sa fie pana la jumatatea inaltimii cremei si, cel mai important, nu trebuie lasata sa fiarba. Daca observati ca se apropie de punctul de fierbere, se mai adauga apa rece!Este gata, cand crema de zahar ars nu curge la inclinarea oalei! Se lasa la racit in vasul in care a fost la cuptor cateva ore sau chiar o noapte intreaga. Se pune la frigider!Cand vreti sa serviti, se rastoarna oala rapid pe o farfurie si se decoreaza cu stafide, putin sirop din apa si zahar si frisca.

Incercati si voi s-o preparati pentru ca merita efortul pe deplin!